Managementul GAL 

 Organul executiv și personalul GAL-ului

(1) Directorul și contabilul-șef ai GAL-ului se numesc în funcție, pe bază de concurs, de către consiliul de administrație.

(2) Concursul de suplinire a funcțiilor vacante de director și contabil-șef este unul public, asigurându-se accesul la informația privind organizarea și desfășurarea acestuia.

(3) Funcția de director poate fi ocupată de o persoană fizică care întrunește cumulativ următoarele condiții:

  1. a) este cetățean al Republicii Moldova;
  2. b) este stabilit cu domiciliul sau activează pe teritoriul GAL-ului;
  3. c) a absolvit o instituție de învățământ superior;
  4. d) are experiență în administrarea unei persoane juridice și/sau în coordonarea proiectelor de dezvoltare;
  5. e) nu are antecedente penale;
  6. f) are capacitate deplină de exercițiu.

(4) Contabil-șef poate fi o persoană fizică care întrunește următoarele condiții:

  1. a) este cetățean al Republicii Moldova;
  2. b) are studii superioare de profil economico-financiar;
  3. c) are experiență de lucru de cel puțin 3 ani în domeniul financiar;
  4. d) cunoaște actele normative din domeniul de specialitate;
  5. e) posedă cunoștințe de operare PC (MS Office (Word, Excel));
  6. f) posedă cunoștințe de operare a programului de evidență contabilă 1C.

(5) Directorul reprezintă GAL-ul în relațiile cu persoanele terțe în conformitate cu statutul.

(6) Directorul prezintă raportul de activitate în fața consiliului de administrație și, de regulă, participă la ședințele acestuia, dar nu participă la luarea deciziilor și nici la vot.

(7) Exercitarea funcției de director și a personalul executiv, se face în baza contractului individual de muncă și este angajat în conformitate cu legislația muncii.

(8) În cazul în care un angajat al GAL-ului este și membru al acestuia, a doua calitate i se suspendă, de plin drept, pe perioada angajării.

(10) La necesitate, în GAL poate fi angajat și alt personal executiv.

 

Director: Grițcu Cristina – 31.05.2022 – 31.05.2025

Contabil șef: Botnari Maria – 31.05.2022 – 31.05.2025

Manager: Țîrdea Ana – 22.02.2024 – 31.12.2025